23
feb.
2016
0

amintiri despre mine… in Sri Lanka (1)

Nici 2 luni nu au trecut de cand m-am intors. Mi-am promis sa scriu, asa ca incep cu una din cele mai dragi amintiri: vizita la scoala musulmana din sat.

Ca sa intelegeti contextul, putin dupa ce stai acolo in mijlocul lor, te copleseste deschiderea lor, zambetul larg pe care il au de fiecare data cand te vad. Copiii mai ales, sunt curiosi, vin la tine, iti zambesc, iti ofera din ce au in mana.

Intr-o dimineata devreme, pe la 7.00, mergeam spre magazin sa cumpar mic dejunul: clatitele cu nuca de cocos invelite atent intr-un plastic si apoi in… ziar. Pe drum, ma vede o copila dintr-o curte, dau buna dimineata, ea imi raspunde zambind si vine la gard si ma striga. Imi intinde mana si imi ofera un fruct. Intreb in engleza daca e fruct, pana la urma fac semne ducandu-l la gura ca si cum il mananc. Ma uit la el, un fruct verde, mic, ca si o caisa verde de pe la noi. Fata zambeste larg si da din cap ca da. Multumesc, ii zambesc si eu inapoi si plec. Dupa cativa pasi imi fac curaj si musc din el. Mi s-a facut gura instant punga. Pe urma ma intrebam daca a fost o gluma pentru turisti sau ei chiar mananca asa ceva pe post de fruct. Nu mai conta. Incercasem. Pe urma, de fiecare data cand treceam pe acolo si ni se intalneam privirile, fata si cu mine ne zambeam larg si ne salutam.

La fel se intampla cu orice copil din zona, de la 3 ani la… 16 ani. Zambetele lor si raspunsul meu faceau instant si adultii sa intre in joc. Parca ne jucam de-a zambetele.

 

Ca sa revin la vizita la scoala, la vremea respectiva am postat pe Facebook (pana acum cateva zile asta era platforma mea de journalling). Se intampla chiar a doua zi dupa ce implinisem 38 de ani.

 

„Azi mi-am facut un cadou de ziua mea: am fost la scoala :))

Am gasit cu greu scoala musulmana a satului, unde, nu mai mult de 60 de copii de toate varstele erau impartiti in diferite parti ale unei cladiri fara usi, fara ferestre. O tabla neagra si destul de uzata, creta colorata. Zarva mare si galagie, sincer, nu stiu cum se intelegeau intre ei pe clase. Fetele in partea dreapta si baietii in partea stanga. Toti in uniforme. Toti curiosi, toti dandu-si coate, uitandu-se la mine si zambind pe sub banca.

Am vazut ceva diferit in relatia dintre profesori si elevi: nu tipa nimeni la ei, nu ii strunea nimeni, nimeni nu le zicea sa se poarte intr-un fel. Se uitau la reactiile copiilor si zambeau.

Cine sunt, de unde vin, ca am venit pentru vacanta. Unde e romania, in europa. Treceam pe la fiecare clasa si spuneam asta. De cele mai multe ori profesorul de engleza le traducea. Am facut si niste desene pe tabla si mi-am adus aminte ca nu am mai desenat de mult harta…

La intrare directorul era putin uimit de dorinta mea de a vizita scoala. Am inteles asta abia la prezentarea facuta de dl profesor de engleza in fata copiilor: „La noi vin multi turisti, care nu vin la noi in vizita, insa Oana Maria, fiind si ea profesor, a vrut sa vina sa vada scoala, sa vada cum invatati si sa ne inteleaga cultura.” Am rosit…

S-au intamplat multe in ora aia in care am stat in scoala. Am iesit de acolo cu un mare zambet pe fata si cu o mare bucurie in suflet. Sigur voi reveni. E magnetul prea puternic.

Nu am putut face poze inauntru. Eram absorbita de toata energia de acolo. Am facut insa la iesire intrarii scolii, si trupele de pitici m-au vazut si au venit la mine. Asta e amintirea pe care o iau cu mine inapoi spre casa…”

IMG_4045 IMG_4050 IMG_4053 IMG_4055 IMG_4056

Intre timp, emotiile s-au mai asezat, gandurile s-au mai ordonat.

Zambetul insa mi-a ramas la fel cand ma gandesc la oamenii de acolo. Sunt mai temperata insa cand vine vorba de intalnirea dintre culturi. Cand am plecat de acolo visam la proiecte educationale cu impact in comunitatea locala, visam sa ma intorc sa fac si sa dreg. Intre timp, am vazut un documentar despre „procesul de educare al lumii”, film care m-a pus sa imi pun intrebari serioase legat de legitimitatea interventiei externe asupra comunitatilor locale. Ca sa nu mai zic de mirajul asta al educatiei si al vietii la oras, care nu intotdeauna este in beneficiul oricarui copil.

Inainte sa intervii, trebuie sa intelegi. Da, da din ceea ce esti, da cu toata inima, fara insa sa vinzi iluzii si sperante desarte.

Asta este scoala „aratoasa”, o alta scoala (banuiesc de alta religie) era o aplecatoare cu o tabla si cateva banci. Am trecut prea repede sa pot face poze.

(filmul de care ziceam: http://www.filmsforaction.org/watch/schooling_the_world_2010/)

 

IMG_4057 IMG_4054 IMG_4048 IMG_4047 IMG_4046

You may also like

amintiri despre mine… in Sri Lanka (2)
In cimitirul de la tara
Bulgăreală