11
apr.
2016
0

amintiri despre mine… in Sri Lanka (2)

Calatorim in lung si in lat prin lume, calatorim sa vedem, sa intelegem

si de fapt sa ne intelegem pe noi mai bine.

Sri Lanka ma atragea de multi ani, as cum si India inca ma cheama. „Intamplarea” a facut sa se manifeste in iarna anului 2015, cu un grup de prieteni. Scopul declarat al plimbarii era kite-ul, sportul de care m-am indragostit de 2 ani, insa el este doar un pretext pentru a descoperi noi locuri, noi oameni.  Despre kite o sa am o postare separata, pentru ca… merita atentie speciala 😉

 

Acum, insa, despre Sri Lanka… despre mine in Sri Lanka.

In primul rand, au fost cateva zile de acomodare fizica la clima si culori: veneam de la 10 grade, acolo am dat de 30, iar culorile te vrajesc si te fac sa uiti de comparatii – pentru ca nu ai termen de comparatie. Ceea ce iti vede ochiul acolo nu ai intalnit niciodata, nici macar inainte de ’89 (sunt unele povestiri mai picante care adauga fanteziei oamenilor tot felul de imagini searbede si pline de lipsuri si cenusiuri – mai mult decat astea!) . Am incercat sa facem astfel de comparatii, insa sunt inutile. Este o combinatie de saracie (in termeni occidentali), dezordine (sau mizerie ar zice unii), de abundenta de culori si de.. de toate! Efectiv, orice iti trece prin minte poti gasi pe acolo. De la fructele agatate la vedere, la tot felul de briz-brizuri si plastice de decorat.

La inceput mintea ta este bombardata de tot si toate. Simti cum creierul tau isi face conexiuni total noi (re-wire, ca termen)! Simti efectiv cum se chinuie sa proceseze, sa inteleaga, sa catalogheze si sa indosarieze la capitolul potrivit… si esueaza… Pentru ca acea zona nu este o locatie pentru minte, este pentru suflet. Si atunci cand mintea clacheaza si se blocheaza, te opresti si te lasi dus… de mirosuri, de culori, de oameni, de diferitul de acolo, de reactia ta in preajma lor.

Si atunci incepe calatoria… incepe drumul tau!

2016-01-05 18.08.26

 

 

 

Drumul meu a fost o intoarcere acasa. De acum 15 ani stiam ca ma simteam bine in sari, insa in momentul in care am ajuns acolo si, in energia locului, m-am imbracat cu sari… nu imi mai venea sa il dau jos. 🙂

 

 

 

(ciorna care a stat neterminata 2 ani si pe care vreau sa o termin acum… hahaha!)

Beau ceai negru cu lapte si miere si incep sa caut in sertarele memoriei si sa redau cat mai aproape de trairile de atunci.

M-au chemat locuri, imi raspundeau oameni, imi veneau tot felul de ganduri si stari in continuu.

 

 

Fizic, am fost cu un grup de prieteni, insa parca in tot timpul stat acolo a fost ceva mai mult. In fiecare zambet de copil din coltul strazii, in interactiunea de la magazinul satesc, in privirile curioase ale femeilor. Iar locurile, eeeh, locurile spuneau continuu povesti.

 

 

Anuradnapura, Sigirya, Dambulla

Cate a vazut un copac de 2000 de ani?(Anuradnapura)

Cate trairi au avut oamenii care au facut caramida cu caramida Sigirya pe stanca din mijlocul junglei?

Si cum se rugau calugarii in pesterile de la baza?

 

 

(la baza stancii sunt multe bete aranjate in asa fel incat sa atinga atat „partea de sus” cat si „partea de jos” – eu le-am vazut ca fiind rugaciuni)

 

 

Ce povesti se spuneau in cavernele de la Dambulla, pictate cu atata atentie?

La Anuradnapura am fost sa mai vedem o stupa din zona. Ne-am indepartat de grupul mare, prietena mea si cu mine si am plecat incolo folosind harta de pe telefon. De fapt, ceilalti s-au dus sa manance si noi am ales sa mergem sa vedem stupa. Ma atragea ceva acolo si nu stiam.

Cand am ajuns acolo, era atata liniste… in templu doar o persoana care murmura incet incantatii. Am stata asa, pe jos, o vreme. Am intrebat un paznic de unde se iau betisoare si flori, ca sa aduc si eu ofranda asa cum erau regulile locului. Nu intelegea engleza, asa ca a intrat in vorba un barbat, care era uimit de interesul nostru fata de a respecta traditia. Mi-a povestit cum studiase in Suedia si cat de diferita este cultura europeana de cea asiatica. Se intorsese, pentru ca era medic si oamenii de aici aveau nevoie de el. Prea multa saracie si probleme de sanatate si a simtit ca locul lui e acolo. L-am inteles foarte bine, pentru ca oarecum tot asa cum am ales si eu sa imi continui cariera in Romania. Ne-a dus la masina si ne-a dat de la el si betisoare, si candele, si flori. S-a oferit sa ne duca cu masina la prietenii nostri. Dupa atatia ani si inca simt bunatatea si glasul cald cu care ne explica diferite traditii si ritualuri, in asa fel incat cand mai intram intr-un templu sa stim ce sa facem.

Ca sa fie experienta si mai simpatica, masina pe care el o avea era fix ca cea pe care o aveam si eu in tara: Toyota Prius. Drept care, cand ne-au vazut prietenii nostri venind, toti mustaceau si zambeau de coincidenta.

 

In acel an nu am mai calatorit inafara satului unde stateam (Kalpitya), unde mersesem la kite. Insa nici nu simteam nevoia. Statul pe malul oceanului, privitul pescarilor,  interactiunea cu oamenii locului, acel satuc mic si linistit erau tot ce aveam nevoie.  Atunci mi-am zis ca vreau sa revin. Ca este un loc prea aproape de sufletul meu ca sa nu mai vin cel putin o data. Si asa ca am revenit si de sarbatorile din 2016.

Dar despre Sri Lanka lui 2016 in alta postare.

Cand m-am intors in Bucuresti am citit multe articole despre istorie, despre locuri, despre oameni. Si am inteles ca a merge acolo unde te trage sufletul este un privilegiu. Am inteles ca nu pot vedea toata lumea intr-o singura viata. Si nici nu mai vreau. Am inteles insa ca sunt unele locuri in care parca esti de acolo, din peisaj, unde te simti acasa. Iar pentru cine crede in reincarnare (iar eu cred!), ca nu degeaba te poti duce de enspe ori in acelasi loc si tot sa te simti bine si sa mai descoperi ceva. Pentru ca este vorba de bucuria fiintei de a fi acolo. Si cand o simti, o simti in fiecare celula si in fiecare gand. Si realizezi ca de fapt …

…calatorim in lung si in lat prin lume, calatorim sa vedem, sa intelegem

si de fapt sa ne intelegem pe noi mai bine.

Si pot zice ca in Sri Lanka am inceput sa ma inteleg pe alt nivel. Si am inceput sa imi doresc sa calatoresc acolo unde sufletul are sa imi spuna povesti.

Aaah, totusi…sa ii dam Cezarului ce e al Cezarului…. acolo si  atunci  am avut si prima poza rezonabila cu mine pe apa facand kitesurf 😉 (adica stand cat de cat corect si fara sa ma stramb)

(articol inceput in feb 2017 si finalizat in aprilie 2018)

You may also like

amintiri despre mine… in Sri Lanka (1)