7
feb.
2019
0

Despre Miracol cu Eliade

Esenta miracolului cotidian ne da noi demonstratii ale lui Dumnezeu.

Daca Dumnezeu si ingerii ni se arata necontenit? Doar ca noi suntem le pretindem sa ia o anumita forma pe care le-o acordam? Toate demonstatiile contra existentei lui Dumnezeu, contra miracolelor, contra ingerilor sunt absurde si ridicole. Toate pornesc de la un punct fals: absenta miracolului si al lui Dumnezeu in lume.  Crestinismul, facand pe Hristos fiu de om, inseamna ca minunile se fac sub chipul oamenilor, in fiecare zi. Inainte erau zeii care erau altceva decat oamenii, pe cand dupa Hristos minunea este umana, deci irecognoscibila. 

  Miracolul are aceasta singura deosebire de un fapt ordinar ca nu poate fi deosebit!

Irecognoscibilul este forma perfecta de revelatie divina; caci divinitatea nu se mai manifesta, nu se mai realizeaza prin contrast(ca in antichitate), ci activeaza direct in umanitate, prin contact, prin venirea laolalta. 

Intamplarea, ca fapt realizat, intamplat, capata o alta valoare. Daca miracolul este ceva irecognoscibil, adica un fapt dupa toate aparentele ordinar, atunci toate faptele ordinare capata o maxima importanta, caci in oricare dintre ele poate fi o interventie divina. Intamplarea poate ajunge atunci calauza existentei noastre. 

Intamplarea inseamna lucru real, lucru realizat – si orientarea noastra catre intamplari inseamna o orientare realista. Iata deci, un alt paradox al miracolului crestin (adica al fenomenologiei miracolului dupa interventia lui Hristos in istorie): intoarcerea la realism, la bun simt, la cotidian. Dumnezeu nu se mai lasa cunoscut doar pe calea experientei mistice – o cale grava, plina de tentatii, polina de obstacole- ci se lasa “cunoscut” mai ales pe calea irecognoscibilitatii.

Adica, cunoasterea de toate zilele a lui Dumnezeu este obscura, este fara voie, este fireasca. Nu mai e o cunoastere propriu-zisa, ci o recunoastere, o foarte obscura participare la divinitate. Miracolul ne conduce fara stirea si vrerea noastra. 

“Despre miracol si intamplare”, Oceanografie, ed. Humanitas, 1991

Mircea Eliade, pg 69