7
mart.
2019
0

SALA OGLINZILOR

Venim sa ne aducem aminte de noi si de Creatorul din noi. Iar noi sa aducem aminte Creatorului de partea lui lumeasca. 

„Man is God asleep, God is Man asleep” am citit undeva…

Suntem fiintele perfecte intr-o manifestare imperfecta. Avem toata perfectiunea in noi, doar ca este inactiva (vezi ADN, vezi capacitatea cerebrala pe care o folosim). Tindem catre aceasta perfectiune, catre aceasta activare a resurselor noastre interioare la nivel de spirit, dincolo de carne si material. Iar odata ce am atins perfectiunea, pe Creatorul din noi, realizam ca intram in alt univers, mare mare, cu un Creator si mai mare si ca acolo devenim perfecti intr-o manifestare imperfecta… si continuam. 

Admiram la ceilalti acele aspecte pe care le avem si noi dar sunt inactive. Fiecare om pe care il intalnim ne oglindeste, de fapt, aspectele din noi pe care le avem si vrem sa ni le aducem aminte. Avem in noi codificarea necesara, altfel nu le-am putea recunoaste. Este ca si cum oamenii ar fi culori… ca sa le vezi, trebuie sa le stii, sa le cunosti cum arata fiecare. Daca esti daltonist, nu vezi anumite culori. Asadar, cine vede ceva in celalalt inseamna ca are decodorul interior, informatia.

Trecem din om in om, din oglinda in oglinda, cu speranta sa ne luam inapoi bucata de Creator din noi pe care am uitat-o. Doar ca, suntem si in lume cateodata ca in sala mare a oglinzilor de balci. Unele oglinzi  ne fac mai mari, altele mai mici, altele dubli sau obezi si ametim de la atatea iluzii ca pana iesim uitam cum aratam de fapt… 

Insa ce magie se intampla cand se intalnesc doua oglinzi simple, nedeformate, curate! Doua oglinzi care se reflecta reciproc si atunci efectul este… infinit. (hmmm, oglinzile din templul Iuliei Hasdeu – ce sentiment ai cand vezi doua oglinzi reflectandu-se!!!). Doar atunci cand putem sa intelegem frumusetea acestei reflectari, atunci vom pretui fiecare interactiune si vom intelege de ce se spune ca suntem infiniti. 

Evoluam… pana unde? Pana la capatul oglinzilor (ha, uite cum imi aduc aminte de Lewis Caroll)… adica in infinit!

Da, atragem oglinzile perfecte in viata noastra! Cateodata avem nevoie de unele care sa ne strambe imaginea ca sa ne dam seama  cine suntem si ce vrem. Ca fiecare sa isi inteleaga identitatea, rostul si locul momentului si sa si-l asume 100%. Si dintr-o mare sala a oglinzilor deformate, sa devenim o mare sala a oglinzilor simple si clare, prin care poti vedea… INFINITUL!

de la ce am plecat:

  • „Man is God asleep, God is Man asleep”
  • suntem oglinzi unii pentru altii
  • viata = sala oglinzilor de balci
  • intalnirea dintre doua oglinzi curate si simple = infinit

p.s. in matematica nu exista infinit si resturi, ceea ce ma face sa ma gandesc ca este mintea noastra limitata care denumeste astfel ceea ce nu intelege deocamdata.